Postat in LAPTOP

Fujitsu A530 – Laptop cu procesor Intel i3


Daca sunteti in cautarea unui laptop ieftin dar totusi nu doriti tehnologie foarte veche atunci va pot spune ca sunteti norocosi, laptopul Fujitsu A530 vine cu un procesor Intel din generatia 2010 la un pret foarte competitiv. Principalii “adversari” sunt laptop-uri bazate pe tehnologie din 2009 cu procesoare AMD Athlon/Turion, Pentium Dual-Core sau laptop-uri care prezinta diverse inconveniente.

Laptop-ul Fujitsu A530 este propulsat de un procesor Intel Core I3 380M construit pe tehnologie de 32nm. Procesorul ruleaza la viteza de 2530 MHz si prezinta 3MB L2 Cache (Intel Smart Cache) si o unitate grafica integrata Intel HD care isi treaba foarte bine. Nu este prezenta o unitate grafica dedicata deoarece Fujitsu A530 nu este un laptop pentru jocuri, este mai mult destinat aplicatiilor gen office, multimedia si internet. Trebuie totusi specificat ca jocurile mai vechi sau cele mai putin pretentioase si filmele Full HD ruleaza fara probleme.

Unul dintre cele 2 slot-uri de memorie este ocupat de un modul DDR3 cu o capacitate de 2GB, ce ruleaza la o frecventa de 1066 MHz. Trebuie sa remarcam faptul ca laptop-ul suporta pana la 8 GB memorie RAM, foarte important pentru cei care editeaza fisiere video sau audio de mari dimensiuni. Cei 2 GB sunt suficienti pentru aplicatii obisnuite dar totusi va recomand sa faceti un upgrade la 4GB memorie RAM pentru ca se va simti diferenta (mai ales daca instalati Windows 7 pe 64 biti) iar costul acestui upgrade este unul foarte mic (pana in 100 lei).

Fujitsu A530 nu are o capacitate foarte mare de stocare, avem un hard disk de 320 GB tip SATA cu o viteza de rotatie de 5400 RPM. Putem spune ca este un hard disk clasic pentru aceasta clasa de laptop-uri, nu avem nevoie de un hard disk cu 7200 RPM pentru ca laptop-ul nu este destinat jocurilor sau aplicatiilor cu un consum foarte mare de resurse.

Ecranul de 15.6 inch are la baza tehnologia LCD LED si o rezolutie optima de 1366×768 mai mult decat suficienta pentru dimensiunea ecranului. Trebuie sa remarcam ca ecranul 16:9 este Anti-Glare, ceea ce inseamna ca nu trebuie sa fugiti de reflectiile cauzate de lumina. Puteti sta fara probleme in parc sau la o terasa nu o sa aveti probleme cu vizibilitatea. Contrastul este destul de mic 144:1, dar e ceva obisnuit pentru un laptop de tip office, 90% din laptop-uri nu au un contrast mai mare de 200:1. Nu va recomand sa stati cu laptop-ul in lumina directa a soarelui pentru ca nu este un laptop foarte luminos, o zona cu umbra este mult mai buna pentru vizibilitate.

Carcasa laptop-ului este din plastic in mare parte de culoare argintie care impreuna cu tastatura alba ii confera un design placut. Difuzoarele sunt acoperite de un grilaj perforat iar butonul de pronire este iluminat cu albastru. Suprafata ce acopera ecranul si zona de lucru sunt facute dintr-un plastic mat pe care nu aluneca mana, baza laptop-ului fiind construita dintr-un plastic dur.

Tastatura de culoare alba face parte clar din categoria office, se poate scrie repede si usor. Butoanele ENTER, SHIFT si Backspace sunt de dimensiuni normale ceea ce ajuta foarte mult la scris. Sa nu uitam sa specificam prezenta tastaturii numerice. Touchpad-ul pare oarecum mic pe langa dimensiunea laptop-ului, seamana mai mult cu o jucarie pentru copii, primeste un plus pentru multi-touch dar totusi recomand achizitionarea unui mouse.

Pentru conectivitate avem o placa de retea 10/100/1000, o placa wireless 802.11 b/g/n si bluetooth. Laptop-ul mai prezinta si 3 port-uri USB 2.0, 1 port HDMI (foarte bun pentru vizionarea filmelor pe un TV Full HD), 1 port VGA, 1 RJ-45, 1 PCMCIA, iesire audio si microfon. La capitolul multimedia trebuie mentionat cititorul de carduri, camera web de 1.3 MP, difuzoarele stereo si unitatea optica DVD RW.

Laptop-ul Fujitsu A530 nu se incinge foarte rau, chiar putem spune ca prezinta temperaturi foarte bune. Pentru indepartarea caldurii din cand in cand ventilatorul ruleaza pentru aproximativ 15 secunde, mai putin cand laptop-ul nu e folosit, in acest caz ventilatorul porneste foarte rar.

Desi laptop-urile ieftine sunt renumite pentru bateriile slabe putem spune ca pe acest laptop bateria Li Ion de 6 celule este foarte buna. Prezinta o autonomie de 3 ore la navigarea pe internet cu placa de retea wireless activata, aproape 3 ore la rularea unui film de pe DVD iar autonomia maxima este undeva la 5 ore.

CONCLUZIE:

In concluzie putem spune ca Fujitsu A530 este laptop-ul perfect pentru office si multimedia, prezinta avantajul tehnologiei noi si raportul calitate pret imbatabil. Ca avantaje majore trebuie sa specificam in primul rand pretul, procesorul, ecranul anti-glare si autonomia bateriei.


NOTA: Pozele si informatiile despre produs au caracter informativ. Pentru detalii 100% verificate va rog sa intrati pe site-ul dealer-ului, accesand link-ul in 3 culori (rosu, verde si albastru), pozitionat in articol.  

Daca ti-a placut/te-a ajutat acest articol, te poti abona la RSS Feed, pentru a fi la curent cu toate noutatile, in materie de IT si fashion.




Leave a Reply